„Muzica se aude cu nasul”, spun japonezii. Această expresie semnifică o percepție profundă, intuitivă, care depășește simțul auzului. Rădăcinile sale se află într-o tradiție milenară, unde adevărata savurare a artei...
„Muzica se aude cu nasul”, spun japonezii. Această expresie semnifică o percepție profundă, intuitivă, care depășește simțul auzului. Rădăcinile sale se află într-o tradiție milenară, unde adevărata savurare a artei necesită un simț multidimensional, care să-i capteze „esența”.
Originile expresiei se află în Kodo (香道), arta de a „asculta” mirosurile tămâiei. În perioada Muromachi (1336-1573), aristocrații nu se limitau doar la a adulmeca rășini scumpe precum oudul. Ei „ascultau” meditativ notele lor subtile, încercând să discearnă istoria.
Această filozofie s-a răspândit în toate artele. „A asculta muzica cu nasul” înseamnă a-i surprinde „aura” invizibilă, subtextul emoțional și liniștea dintre note. Înseamnă a înțelege intențiile compozitorului și a simți profunzimea fiecărei fraze, de exemplu, în piesele pentru koto.
În muzica japoneză, accentul se pune pe *ma* (間) – pauzele și spațiile semnificative dintre sunete. Melodiile meditative ale flautului shakuhachi sau producțiile operistice de Noh necesită ca ascultătorul nu doar să asculte cu urechea, ci să „simtă” drama tăcerii cu întreaga sa ființă.
Așadar, „a asculta cu nasul” se referă la o percepție profundă, holistică a artei: fie că este vorba de aromă, sunete sau pictură. Este un îndemn la o imersiune mai conștientă. Încearcă și tu: închide ochii și „miroși” melodia ta preferată, simțindu-i adevărata esență.
Select how you want to watch this video
